De sărbători , consumatorii își planifică concedii în țară sau în străinătate , iar în acest context , InfoCons pune la dispoziția acestora Aplicația Gratuită InfoCons cu ajutorul căreia consumatorii pot verifica timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei din România. Astfel , fie că se întorc în România cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau , deopotrivă , și-au planificat concediul în altă țară , Aplicația InfoCons este un real ajutor pentru consumatori !

Regăsită în secțiunea SOS ,  această facilitate îi ajută pe consumatori , în timp real , cu întreaga lista a punctelor de trecere a frontierei din România , precum și cu timpul pe care consumatorii îl vor petrece la ieșirea și la intrarea în țară .

De asemenea , unica aplicație , independentă și transparentă îi sprijină pe consumatori cu toate numerele de urgență la nivel local, național și internațional în cazul în care aceștia  întâmpină probleme cu :

  • unitățile de cazare ;
  • agențiile de turism ;
  • produsele pe care le consumi la diferitele târguri specifice perioadei etc.

Posibilitatea de a avea într-un singur loc toate numerele de urgență , dar și de a le apela direct , fără costuri suplimentare, cu aplicația InfoCons , reprezintă un real ajutor pentru tine .

Aplicația InfoCons adună în secțiunea SOS numerele pentru :

  • Urgențe – în cazul în care te afli într-o situație de criză ;
  • Protecția Consumatorilor dacă întâmpini probleme cu produsele și serviciile achiziționate ;
  • Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor în cazul în care te confrunți cu probleme legate de alimente ;

Precum și numerele utile și de urgență la nivel județean cum ar fi :

  • Primărie ;
  • Poliția Locală ;
  • Direcția Sanitar Veterinară ;
  • Direcția de Sănătate Publică ;

Aplicația InfoCons este disponibilă pentru orice sistem de operare IOS , Android și Huawei .

Astfel , având la îndemână Aplicația Gratuită InfoCons , consumatorii pot evita problemele care pot apărea pe parcursul sărbătorilor , pentru a nu avea surprize neplăcute .

 

 

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Sorin Mierlea

„ În contextul geopolitic și situației globale de securitate , accesul direct, GRATUIT și nemijlocit la informare cu privire la soluționarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgență , trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie , sex , vârsta , religie , cetățenie și în acest considerent InfoCons aduce în premieră , la nivel global , prima soluție unitară prin care cetațeanul poate avea acces direct , simplu și eficient la numere de telefon de urgență în cadrul Aplicatiei Inovative Unice la nivel global și GRATUITE InfoCons . ”

Sorin Mierlea – Președinte InfoCons